Pe 9 mai, la cea de-a 61-a ediție a Bienalei de la Veneția, se pregătește o adevărată revoluție vizuală. În centrul ei se află artista marocană Amina Agueznay, în vârstă de 62 de ani, și o echipă formidabilă de 166 de artizani din toate regiunile Marocului. Aceștia lucrează pentru a da viață primului pavilion național oficial al Regatului Marocului în cadrul prestigiosului eveniment.
O echipă cât o armată
E drept că un asemenea proiect nu se face de unul singur. Amina Agueznay, aleasă să își reprezinte țara, colaborează strâns cu curatoarea Meriem Berrada, director de artă la MACAAL. Însă artista subliniază că succesul depinde de întreaga echipă. „Ne dorim cu adevărat ca această primă participare să fie un succes,” a mărturisit ea simplu. Dar sufletul proiectului sunt cei 166 de artizani, fără de care nimic nu ar fi posibil.
„Este important să vedem dinamica echipei, pentru că fără ei nu ar exista o Bienală,” a explicat Amina cu vocea ușor tremurândă. Emoția este mare, la fel și dorința de a-i aduce pe toți în lumina reflectoarelor. „Aș vrea să poată veni cu toții la Veneția, dar vom sărbători la Marrakech.”
Ce se va vedea în pavilionul marocan
Te-ai oprit vreodată să te gândești câtă muncă stă ascunsă într-un simplu obiect țesut? Pavilionul, intitulat „Asetta” (un cuvânt amazigh care se referă la țesutul ritualic), va ocupa 300 de metri pătrați și va fi umplut cu peste 200 de benzi textile. Acestea sunt țesute din lână toarsă și vopsită natural în regiunea Tiflet. Potrivit Lyla, pavilionul este o metaforă uriașă a transmiterii cunoașterii, iar bijuteriile create de artistă vor fi integrate direct în pereți.
„La un moment dat, piesa părăsește corpurile și intră în spațiu,” a explicat ea, adăugând că „toată munca [mea] are o calitate talismanică sau protectoare.” Dincolo de lână, vizitatorii vor descoperi elemente surprinzătoare, precum mini gogoși de mătase croșetate peste pietre adunate de artistă. „Aceasta este memoria pietricelelor,” a punctat ea.
Respectul pentru tradiție este nenegociabil
Pentru Amina Agueznay, care se definește ca un „artizan-creator”, respectul pentru meșteșug este fundamental. Ea nu intervine niciodată peste tehnicile moștenite de artizani. „Sunt foarte conștientă de impactul meu în domeniu. Nu impun niciodată o tehnică sau un mod de lucru. Trebuie să vină de la ei,” a spus artista cu fermitate.
Și a continuat pe același ton. „Nu le voi cere să-și schimbe tehnica. Cine sunt eu să fac asta? Trebuie să existe respect pentru meșteșugul lor.”
Iar statul marocan pare să fi înțeles, în sfârșit, valoarea acestui tezaur. Comisarul pavilionului, Mohammed Benyaacoub, a precizat că bugetul ministrului culturii aproape s-a dublat între 2019 și 2026. „Decidenții publici au înțeles în sfârșit că cultura este un atu major, unul care fusese mai mult sau mai puțin trecut cu vederea înainte,” a declarat el. „Ne dăm seama acum că avem o cultură extrem de bogată, foarte veche și foarte diversă. Există o forță creativă reală acolo, iar artiștii de astăzi sunt profund implicați în ea.”
Chemarea către rădăcini
Curatoarea Meriem Berrada a reușit să structureze perfect viziunea Aminei. „Există întotdeauna ideea de straturi în viața și practica Aminei, așa că ea a integrat asta în straturi pentru a dezvălui ce ar fi putut fi clădirea într-o viață anterioară,” a povestit Berrada. Până la urmă, miza este uriașă: recunoașterea acestor talente. „Amina a spus de mult timp: «Vreau să-i pun pe hartă». Și, într-un fel sau altul, exact asta este acest lucru, a arăta aceste talente, acești oameni.”
Dar cine va prelua ștafeta? Întrebată dacă femeile tinere continuă meșteșugul, Amina a oftat. „În regiunea Souss-Massa ai transmitere. În [Munții] Atlasul Mijlociu, da, dar, ei bine…” A lăsat fraza neterminată, apoi a zâmbit. „Sunt o proastă fără speranță. Și cred că de aceea fac ceea ce fac. De aceea sunt pe teren. Pentru că, pentru mine, poate că asta este misiunea mea pe această planetă. La un moment dat, te așezi și spui: «Poate că asta este chemarea mea».”
În atelierul ei din Marrakech, unde are grijă și de cel puțin 30 de pisici, munca nu se oprește niciodată. Pe o masă, meșterul ei principal, Malika Benmoumen, coase paiete argintii pe un panou, imitând lumina care se va reflecta pe canalele venețiene. Pe rafturi stau cutii pline cu mărgele rosetta, prezentate artistei în 2009 ca fiind „pietre din deșert”, deși ele ascund de fapt tehnici de prelucrare a sticlei de Murano din secolul al 15-lea.
