Peste 2.000 de tone de aur au fost extrase de pe teritoriul României în ultimele două milenii și jumătate, conform celor mai recente cercetări istorice. Ultimele mine de aur și-au încetat activitatea în anii 2000, însă în ultimii ani au fost conturate noi zăcăminte valoroase de aur și argint, în special în Munții Apuseni.
Regiunea auriferă din Munții Metaliferi, cunoscută ca Patrulaterul Aurifer, a fost inima acestor bogății. Colțurile sale sunt localitățile Săcărâmb (Hunedoara), Zlatna, Roșia Montană, Abrud și Baia de Arieș (Alba). Pe o suprafață de circa 600 de kilometri pătrați, la granița dintre Hunedoara și Alba, s-au aflat cele mai bogate mine din istoria țării.
Peste 75% din aurul țării provine din Patrulaterul Aurifer
Geologii confirmă importanța excepțională a acestei zone. „Zăcămintele de aur din Munții Metaliferi au reprezentat principala sursă de aur a României (probabil peste 75% din cantitatea totală de aur extrasă de-a lungul istoriei provine din această zonă). La scara întregului lanț carpato-balcanic, această unitate reprezintă o anomalie a metalogenezei aurului și a rămas una dintre cele mai productive regiuni miniere aurifere din Europa și din lume. Cantitatea istorică de aur extrasă din cele aproximativ 60 de zăcăminte epitermale cunoscute din Patrulaterul Aurifer a fost de circa 1.750 de tone”, arată o cercetare publicată de geologii Gheorghe C. Popescu, Gheorghe Ilinca, Antonela Neacșu și Grigore Verdeș.
Maramureșul a fost un alt pol minier important. „Se estimează că aproximativ 125 de tone de aur au fost extrase, de-a lungul istoriei, din peste 20 de structuri mineralizate din districtul Baia Mare. Totuși, această cantitate este probabil subestimată, dacă luăm în considerare că peste 20 de tone de aur au fost extrase numai din câmpul metalogenetic Cavnic, în perioada 1875-1993”, se mai arată în studiu.
Prada de război a împăratului Traian
Exploatările din Apuseni sunt vechi de mii de ani, istoricii estimând că aproximativ 200 de tone de aur au fost extrase înainte de războaiele daco-romane. Cronicarul Ioannes Lydus, din secolul al VI-lea, a oferit o perspectivă asupra prăzilor luate de romani din Dacia. Acesta scria: „… Fara (Scythia), țară pe care primul a cucerit-o marele Traianus, punând mâna pe căpetenia geților Decebalus și a capturat aur în greutate de 5.000.000 libre și dublu de argint, în afară de paharele și vasele de neprețuită valoare, turmele de vite și armament, și bărbați luptători excelenți, în număr de peste 500.000 luați cu arme cu tot, precum Criton, care a fost părtaș la război”.
Istoricii care au analizat textul estimează că Traian ar fi plecat din Dacia cu 165 de tone de aur și peste 330 de tone de argint. După cucerire, romanii au organizat districte aurifere la Alburnus Maior (Roșia Montană), Ampellum (Zlatna) și Auraria Minor (Abrud). În total, în perioada ocupației romane, din Apuseni s-ar fi extras între 450 și 500 de tone de aur.
Tehnici antice de extracție cu foc și oțet
Metodele antice de extracție erau simple la început. „Cele dintâi exploatări aurifere s-au mărginit la strângerea aurului din albiile râurilor și văilor, unde este adus de ape din stâncile de cuarț aurifer, sub forma unor foițe sau fire mici și subțiri, ori sub forma unor firicele sau grăunțe minuscule și strălucitoare”, explica istoricul Ion Rusu Abrudeanu în lucrarea sa, „Aurul românesc”, publicată în 1933.
Pentru filoanele din munte, tehnica era ingenioasă, dar brutală. „Străbunii noștri, daci și romani, necunoscând pe atunci pulberea explozibilă, făceau galerii în mină și zdrobeau stâncile mari, care conțineau aur, prin încălzire, adică prin foc. Peste bucățile de piatră astfel încălzite turnau apoi oțet și apă, ceea ce făcea sfărâmarea lor mai lesnicioasă”, detalia același istoric.
De la Imperiul Austriac la perioada comunistă
După o perioadă de declin în Evul Mediu, mineritul a fost relansat odată cu venirea coloniștilor specializați în Transilvania. „Zăcămintele de aur din Zlatna au fost exploatate încă din perioada romană. Orașul Zlatna a fost centrul autorității miniere romane și locul de întâlnire al procuratores aurariarum dacicarum. Importanța Zlatnei a fost reluată în secolul al XVIII-lea, însă exploatări ample se dezvoltaseră în regiune încă din secolul al XIII-lea, când nu mai puțin de 36 de cuptoare metalurgice funcționau la Zlatna și Baia de Arieș”, notează studiul geologic.
Exploatările moderne au început în secolul al XVIII-lea, sub Imperiul Austriac. Minele din Săcărâmb au produs peste 30 de tone de aur în secolele XVIII-XIX, iar în secolul XX, câmpul minier Barza a contribuit cu peste 200 de tone de aur. În secolul XX, minele au fost naționalizate și extinse de statul român, dar producția a scăzut treptat. În 1989 mai funcționau 10 mine de aur, care după 1990 au fost închise treptat până la mijlocul anilor 2000, fiind considerate neviabile din cauza lipsei de retehnologizare și a fondurilor insuficiente.
Zăcăminte neatinse și proiecte de viitor
Aurul din munții României nu s-a epuizat. Proiectul oprit de la Roșia Montană viza extragerea a peste 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint. Pe Valea Rovinei, în Hunedoara, un alt proiect estimează exploatarea unui zăcământ de circa 217 tone de aur și 635.000 de tone de cupru. Un al treilea proiect major, la Certeju de Sus, viza extragerea a peste 63 de tone de aur și aproape 375 de tone de argint într-o perioadă de 16 ani.
„,
„focus_keyword”: „aur Carpati”,
„meta_title”: „Peste 2.000 de tone de aur extrase din Carpați în două milenii”,
„meta_description”: „România a produs peste 2.000 de tone de aur în ultimele două milenii. Patrulaterul Aurifer a dat 1.750 de tone, iar noi zăcăminte la Roșia Montană și Certej așteaptă.”,
„tags”: „”
}
