Celebrul muzeu parizian Musée d’Orsay a deschis prima galerie din istoria sa dedicată exclusiv operelor de artă furate în perioada nazistă. Peste 2.200 de „capodopere orfane” își caută moștenitorii, iar poveștile lor tulburătoare ies acum la lumină, schimbând modul în care vizitatorii privesc arta.
Secretul de pe spatele pânzelor
Piesa centrală a noii expoziții este o pictură din 1891, semnată de artistul belgian Alfred Stevens. Tabloul, care înfățișează o fată cu bonetă și pe fratele ei mai mic, a avut un traseu cutremurător. A fost achiziționată la Paris în 1942 direct pentru Adolf Hitler, cu scopul de a ajunge în muzeul pe care dictatorul plănuia să-l construiască în Linz, Austria. Ulterior, a fost mutată în refugiul său montan din Bavaria, de unde a fost recuperată de trupele aliate după război. Până astăzi, niciun moștenitor nu a apărut pentru a o revendica.
Expoziția are o abordare unică. Tablourile sunt expuse astfel încât vizitatorii să le poată examina și spatele, unde ștampilele, etichetele și mărcile de inventar spun povestea drumului lor din casele private direct în mâinile naziștilor.
Ce înseamnă, de fapt, literele MNR
Pictura lui Stevens este doar una dintre cele 2.200 de „orfane artistice” din Franța. Acestea poartă acronimul MNR (Musées Nationaux Récupération) și au fost aduse din Germania și Austria după 1945. Hai sa vedem, cum vine asta? Ele nu sunt proprietatea statului francez, ci sunt doar păstrate în custodie pentru potențialii moștenitori. Musée d’Orsay găzduiește 225 dintre ele.
Confuzia publicului larg este perfect surprinsă de Maria Duboisse, o profesoară ieșită la pensie. „Am văzut acele trei litere, M, N, R, la Luvru. Nu am știut niciodată ce înseamnă. Am crezut că este un donator.”
Acum, Franța începe să spargă tăcerea. Potrivit Lyla, muzeul a lansat luna trecută prima sa unitate de cercetare (formată din șase cercetători franco-germani) care analizează fiecare dosar pentru a găsi moștenitorii de drept. Noua galerie expune, pentru moment, 13 astfel de lucrări.
O piață de artă pătată de istorie
E drept că mult timp s-a evitat subiectul complicității franceze în acest jaf. Guvernul de la Vichy a colaborat cu naziștii, facilitând deportarea a 80.000 de evrei și supervizând o piață de artă pariziană care a profitat din plin de pe urma bunurilor celor uciși. Din cele aproximativ 100.000 de obiecte culturale furate din Franța, circa 60.000 au fost recuperate, iar 45.000 s-au întors la proprietari. Cele 2.200 de opere MNR au fost alese dintr-un lot de 15.000 de piese fără proprietar identificat.
Timp de patru decenii, dosarele au stat la sertar.
Între 1954 și 1993 au avut loc doar patru returnări. Lucrurile s-au mișcat abia după ce președintele Jacques Chirac a recunoscut responsabilitatea statului francez în iulie 1995. De atunci, muzeul Orsay a returnat 15 piese, iar chiar anul acesta, în 2024, lucrări de Alfred Sisley și Auguste Renoir au ajuns la moștenitorii lui Grégoire Schusterman.
Ines Rotermund-Reynard, șefa departamentului de cercetare a provenienței de la Orsay, explică situația: „Cea mai importantă piață de artă din Europa era concentrată la Paris. În momentul în care naziștii au ajuns în teritoriul ocupat, au avut o putere de cumpărare enormă. S-au aruncat asupra pieței.” Iar Hermann Göring, adjunctul lui Hitler, a făcut 21 de călătorii la Paris special pentru a-și însuși lucrări de la colecționarii evrei. „A existat o sete enormă atât pentru posesiunile colecționarilor evrei, cât și pentru achiziții menite să extindă muzeele germane.”, a adăugat Rotermund-Reynard.
Poveștile din spatele ramelor
Când privești aceste tablouri, nu vezi doar vopsea pe pânză, ci destine frânte. Pentru Rotermund-Reynard, conexiunea este evidentă. „Totul face parte din istoria Shoah-ului. Când încerci să înțelegi această dorință de a lua de la familiile evreiești, face parte din ideologia terifiantă nazistă de a șterge viața evreiască.”
În galerie se află o copie după Edward Degas, cumpărată de colecționarul evreu Fernand Ochsé în 1919, care a fost ucis ulterior la Auschwitz. Alături, un portret semnat Renoir, vândut unui muzeu din Köln în 1941, fără nicio înregistrare a vânzătorului.
Daniel Lévy, un inginer software venit să viziteze expoziția, a tras o concluzie dureroasă. „Treci pe lângă aceste etichete toată viața ta și nu le citești. Acum le voi citi. Bunica mea a pierdut o parte din familie în lagăre. Unele dintre aceste picturi atârnau probabil în case precum a ei.”
Și, pe bune, cum am putea să uităm așa ceva? Mai ales când actele antisemite din Franța au ajuns la 1.320 în 2025, o creștere bruscă după atacul Hamas din 7 octombrie 2023. Dar, după cum a punctat François Blanchetière, curatorul șef pentru sculptură al muzeului Orsay, adevărul este unul singur. „Nu există termen de prescripție pentru aceste crime.”
